Deși procesul de vaccinare al copiilor împotriva la Covid-19 a început la sfârșitul lunii noiembrie, la Căușeni, părinții nu se grăbesc să-și imunizeze odraslele.

Doar 48 de copii cu vârsta de peste 12 ani au fost vaccinați contra coronavirusului.

Pe țară, numărul copiilor imunizați se apropie de 4000.

Dinamica este bună. Copiii și părinții sunt mai interesați. Mai ales cei care vor să iasă din țară. Sunt și copii care participă la competiții sportive, olimpiade”, spun medicii din Căușeni.

Între timp, unii părinți spun că încă nu sunt pregătiți să-și vaccineze copii, iar alții se gândesc să o facă.
Potrivit specialiștilor, imunizarea copiilor este foarte necesară în contextual în care, în ultimul timp, au apărut noi tulpini de Coronavirus.

Vaccinarea copiilor are loc cu o consultație prealabilă la medicul de familie.
În același timp 375 de persoane din raion și-au administrat deja doza booster de vaccin anti Covid-19
Potrivit Centrului de Sănătate Publică Căușeni pentru prima dată în ultimele 3 luni raionul Căușeni a intrat în zona verde privind infectarea prin COVID.
În ultima săptămână la nivel de raion înregistrându-se doar 17 cazuri de infectare.
Vă reamintim că din septembrie și până la mijloc de octombrie raionul Căușeni s-a aflat în zona portocalie privind infectările prin Covid-19