Vaccinarea împotriva COVID-19 susținută de majoritatea medicilor din Căușeni. Lucrătorii medicali din sud-estul țării afirmă că  până când oamenii vor înțelege că trebuie să se imunizeze împotriva inamicului nevăzător, familii întregi vor avea de suferit, iar medicii care și așa sunt epuizați vor fi nevoiți să facă față  la noi și noi cazuri de infectări. Doctorii afirmă că deși în ultima perioadă au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire și în rândul persoanelor imunizate, acestea au trecut ușor, iar starea pacienților s-a ameliorat rapid. Unica salvare este vaccinul spun doctorii care roagă populația să nu creadă în poveștile de pe rețelele sociale, dar să asculte lucrătorii medicali și să se vaccineze.

De aproape doi ani Spitalul Raional Căușeni este una dintre puținele instituții medico-sanitare publice din țară care a trebuit să facă față valului de infectări prin Covid în două raioane ale țării.

Odată cu valurile de infectări medicii de la noi au trebuit să îi trateze atât pe pacienții domiciliați în Căușeni cât și în Ștefan Vodă. Așa se face că prin mâna doctorilor de la noi au trecut mii de oameni infectați prin COVID începând cu luna martie a anului 2020.

Ilie Gușile șeful secției de Terapie Intensivă de la noi, spune că în lupta pentru viață a trecut și întreaga lui familie. El afirmă că desi împreună cu soția au studii medicale și s-ar părea că cunosc multe despre evoluția virusului, într-un moment dat îți d-ai seama că viața ta poate atârna de-un fir de ață.

De la începutul pandemiei medicul Stela Balan a reușit să trateze sute de pacienți, femeia afirmă că atunci când a apărut vaccinul a crezut să a luat o briză de aer, iar cetățenii vor deveni conștienți gândidu-se atât la sănătatea proprie cât și la medicii care la acea etapă erau spraobosiți. Aceasta afirmă că întreaga ei familie s-a vaccinat și nu înțelege de ce până astăzi unii cetățeni mai au îndoieli față de vaccin.

Vicedirectorul spitalului raional Căușeni Ion Ceban afirmă că de aproape doi ani secția de terapie intensivă a spitalului este plină cu pacienți infectați prin Covid. Din păcate majoritatea dintre ei ajung aici în stare extrem de gravă  și nimic nu îi mai poate salva. Mulți dintre ei regretă că nu s-au vaccinat, dar că deja este prea târziu. Acest bărbat a venit joi dimineața  să se imunizeze. El susține că după ce a făcut boala a înțeles riscul la care se supune. El afirmă că oamenii nu trebuie să riște cu viața proprie, dar să asculte doctorii.

La moment Centrul de Sănătate Căușeni dispune de patru doze de vaccin. Asistenta medicală Nina Țigai afirmă că  doze sunt suficiente, iar cetățenii sunt îndemnați să nu asculte teoriile conspiraționale.

Căușenenii care s-au vaccinat afirmă că doar așa vom putea scăpa de pandemie, ei cred că nu trebuie să riscăm cu sănătatea proprie.

La moment în jur de 35% din cetățenii RM au fost deja imunizați, la Căușeni rata de vaccinare depășește cu puțin peste 25% din populația generală. Potrivit doctorilor pentru a avea o imunitate colectovă este necesar ca în jur de 70 % di populația țării să fie imunizată împotriva COVID.