Amendă de până la 25 000 de lei pentru cei care au permis edificarea unui monument de for public fără Hotărâre de Guvern.

La data de 5 octombrie curent, Ministerul Culturii al RM a făcut o surpriză locuitorilor satului Opaci raionul Căușeni, care la data de 19 septembrie curent au inaugurat trei monumente în localitate, toate fără Hotărâre de Guvern.

Cei drept că la data de 23 septembrie la propunerea Ministerului Culturii, Guvernul RM a aprobat o Hotărâre de înființare a bustului lui Ion Ungureanu, celelalte două Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu rămânând însă înafara legii.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Extrage [582.81 KB]

Astfel Ministerul Culturii a solicitat de URGENȚĂ Direcței Cultură, Tineret, Sport și Turism, Căușeni ca până la data de 10 octombrie curent să examineze acest caz și să vină cu o decizie, amintind totodată care sunt amenzile pentru nerespectarea legislației în astfel de situații.

Vă reamintim că la data de 9 septembrie curent în fața Primăriei, a școlii și într-un parc din satul Opaci raionul Căușeni au fost dezvelite Monumentele lui Ștefan cel Mare, a lui Ion Ungureanu, iar cela lui Mihai Eminescu a fost dat jos de pe soclu chiar în aceeași zi pentru că nu corespondea anumitor caracteristici.

Evenimentul de inaugurare a adunat la Opaci un șir de personalități de cultură, cineaști scriitori și interpreți din toată țara.