Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din orașul Leova cunosc foarte bine cum să eficientizeze resursele energetice: au grijă să deconecteze întrerupătoarele când ies din clase, nu lasă robinetul să curgă fără folos în camera de baie și deconectează calculatoarele atunci când nu mai au nevoie de conexiunea la Internet. Au învățat să folosească rațional resursele energetice la instruirile desfășurate de Centrul de resurse și mediu pentru populație, care se află chiar în incinta instituției de învățământ. Atât Centrul, cât și liceul fac parte dintr-un amplu proiect de sporire a eficienței energetice, susținut financiar de Uniunea Europeană și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu un buget total de peste 61 de milioane de lei.  Și pentru preșcolarii și Școlarii din satul Feștelița termenulde eficiență energetică este unul bine cunoscut. Cele două unități de învățământ au avut parte în ultimii ani de modernizări, iar apa caldă, cazangeriile și chiral clădirile în sine au devenit eficiente din puct de vedere energetic. 

 

 

Cu suportul Uniunii Europene, liceul cu peste 650 de elevi și profesori s-a transformat în una din cele mai moderne instituții de învățământ din țară, fiind printre puținele asigurate în totalitate cu energie alternativă – cazangeria funcționează pe bază de biomasă, iar becurile tradiționale au fost înlocuite cu cele de tip Led. Acum sălile de clasă, dar și holurile sunt mai luminoase, a fost instalat și un sistem de ventilare pentru ca geamurile termopan să nu piardă din eficiența energetică.

Condiții ca în Europa

Clădirea instituției de învățământ este totalmente izolată termic, iar surplusul de energie produsă de panourile solare va putea fi vândut în rețea, permițând liceului să obțină și un venit propriu. În cadrul aceluiași proiect, au fost construite camere de baie la fiecare etaj și amenajate instalații de apă potabilă. În pauzele de dejun și prânz, elevii mănâncă la cantina dotată cu cele mai moderne echipamente, în stil de bufet suedez. 

„După modernizare și reutilare, liceul nostru a devenit foarte atractiv pentru elevi și pentru părinții, care aleg să-și aducă copiii aici. Pentru următorul an de studii deja avem cu 60 de elevi mai mulți decât de obicei. Am obținut și alte granturi care ne vor permite crearea unui laborator digital și dotări cu echipamente de ultimă oră”, spune entuziasmat directorul liceului, Dorin Marin. 

Cheltuieli reduse cu până la 60%

Din spusele directorului, investițiile se vor amortiza în 11 ani, iar cheltuielile pentru agentul termic se vor reduce cu 60%. „Acum cheltuim anual jumătate de milion de lei pentru încălzire. Cu renovările făcute, vom face economii de 300 de mii de lei pe an. Cu acești bani putem cumpăra 6 table interactive, de exemplu. De asemenea, vom avea și economii la energia electrică”, mai adaugă D. Marin.

Și elevii școlii din satul Feștelița raionul Ștefan Vodă au parte de condiții europene, de câțiva ani aceștia au înțeles care este importanța utilizării eficiente a resurselor energetice, în liceu , iar lecțiile despre energie și mediu,fac parte deja din normalitate…sincron…. Managerul instituției școlare afirmă că proiectul are un impact colossal asupra întregii localități, iar cel mai bine se simte reducerea cheltuielilor de întreținere…sincron…Și grădinița din sat a fost termoizolată și dotat cu panouri solare, iar picii de aiciau parte de condiții europene…sincron…

Liceul din Leova, alături de alte șapte licee din țară, face parte din „Proiectul Uniunii Europene pentru sporirea eficienței energetice în clădirile publice”, finanțat de UE și implementat de GIZ Moldova. Pentru cele 8 licee (vezi harta) UE vine cu un suport financiar de 12,7 milioane de euro, iar 0,47 milioane de euro este contribuția locală. În final, cinci mii de beneficiari (elevi și pedagogi) din cele opt instituții de învățământ se vor bucura de condiții europene.