Până nu demult, locuitorii din Ciutești, Nisporeni, aruncau deșeurile la gunoiștea care se afla chiar în centrul satului, creată, din spusele sătenilor, „încă de pe timpul colhozurilor” și care „stătea să explodeze ca o bombă”, împrăștiind în tot satul un miros neplăcut. Acum, după ce trei mari gunoiști din sat au fost lichidate, localnicii au plantat în locul acestora 200 de copaci. Proiectul de salubrizare și înverzire este finanțat de Uniunea Europeană și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Și în unele localități ale raionului Căușeni locul gunoiștilor a fost luat de zone de agreement pentru copii sau parcuri cu panouri fotovoltaice. Cum s-a întâmplat acest lucru aflăm imediat.

După o săptămână de muncă și câteva tone de gunoi evacuate din localitate, satul Ciutești din raionul Nisporeni  a devenit mai curat. O parte din ciuteșteni au primit și tomberoane pentru a arunca deșeurile menajere, iar un tractor vine o dată pe săptămână să ridice gunoiul depozitat în locuri special amenajate.

Din septembrie, după ce va fi semnat un contract cu autoritățile locale din Nisporeni, gunoiul va fi depozitat la poligonul din oraș. Gunoiștile neautorizate se pare că deranjează tot mai multe autorități, care încearcă să le lichideze, iar în locul lor să apară zone attractive pentru sateni.

 

Așa s-a întâmplat și la Taraclia, unde autoritățile locale au încercat să lichideze o gunoiște din centrul localității și să o transforme în zonă de agreement pentru cei mici. Lucrările au demarat săptămâna trecută, iar procesul a mobilizat o bună parte dintre săteni.Autorităţile locale au creat şi un serviciu de colectare a deşeurilor de la fiecare casă, iar zona care ani la rând a fost centru de depozitare a deșeurilor menajere, în curând va fi un parc de distracții pentru cei mici.

Taraclienii mai au o experiență în acest sens și asta pentru că acum 5 ani au reușit să lichideze gunoiștea de la marginea satului tranformând-o în pădure, prin sădirea masivă a copacilor.Planurile de viitor sunt frumoase pentru locuitorii din Ciutești, Nisporeni.

Autoritățile împreună cu societatea civilă au reușit să obțină finanțare și de la alți donatori care le va permite să asigure toți locuitorii cu tomberoane, să cumpere tractoarele necesare pentru evacuarea gunoiului, dar și să curețe toate livezile din sat. Este important ca sătenii să păstreze aceste bunuri și să respecte regulile de sortare și depozitare a deșeurilor.