Raionale Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Basarabeasca, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia au devenit mai abilitate în ultimii doi ani datorită fondurilor europene, a  Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei și Centrului Contact Cahul. Indiferent dacă discutăm despre proiecte de crearea infrastructurii, de sensibilizare, conștientizare sau responsabilizare toate au avut drept scop abilitarea cetățenilor. Pentru a face un bilanț a activității celor 18 organizații neguvernamentale care au implementat 20 de proiecte la nivel local, doar în regiunea de SUD a țării la data de 5 Noiembrie la Cahul a avut loc Conferința de încheiere a proiectului.

La data de 5 noiembrie AO Centrul Contact CAHUL, a organizat Conferința de încheiere și totalizare a proiectului ”Suport în Abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud” .  Timp de doi ani în jur de 300 de mii de cetățeni din raioanele Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Basarabeasca, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia au beneficiat de suport pentru proiecte în domeniile apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, mediu și schimbări climatice, dar și eficiență energetică.

La eveniment a fost prezent și șeful adjunct al secției Cooperare, din partea Delegației Uniunii Europene în RM. Astfel datorită finanțărilor oferite de Uniunea Europeană și prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, în cele 8 raioane din sudul țării au fost valorificați aproximativ 600 de mii de euro. Acțiunile proiectului au contribuit la creșterea angajamentului cetățenilor în procesul de realizare a proiectelor investiționale, abilitarea cetățenilor  prin consolidarea capacităților societății civile pentru o participare mai activă în procesele decizionale, contribuind la responsabilizarea autorităților publice și  diminuarea corupției

Pe parcursul acestei perioade au fost implementate 13 campanii de sensibilizare, conștientizare și abilitare a cetățenilor, 1 campanie de advocacy la nivel național, elaborate 7 documente de dezvoltare locală, iar peste 1500 de copii din 7 instituții educaționale au fost abilitați.

La etapa a doua de implementare a proiectului în regiune a fost creată rețeaua de OSC-uri regionale menită să promoveze schimbul de experiență și bune practici de cooperare cu autoritățile locale și regionale în furnizarea serviciilor de calitate pentru cetățeni. Proiectele de succes bazate pe metode inovative au devenit parte a ”Ghidului poveștilor de succes în abilitarea cetățenilor din Republica Moldova”.

În cadrul evenimentului de bilanț organizat de AO Centrul Contact Cahul, au fost premiate organizațiile societății civile unite prin promovarea eficienței energetice, abilitate pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor și protecția mediului, dar și pentru servicii mai bune în comunități.

Beneficiarii proiectului afirmă că impactul acestuia este unul enorm și asta pentru că cetățenii din sudul țării simt astăzi un suport semnificativ din partea Uniunii Europene, iar serviciile au devenit mai bune. Reprezentanții Agenției de Cooperare a Germaniei afirmă că proiectul „Abilitarea Cetățenilor” s-a extins pe tot teritoriul RM , iar ceea ce au văzut  la Cahul le-a oferit încredere că situația din RM se poate îmbunătăți.

La finalul conferinței, a fost prezentat filmul “Proiectele valoroase ale Uniunii Europene în Regiunea Sudică”.

Vă reamintim că din regiunea de SUD a RM fac parte orașele: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Căinari, Cimișlia, Leova, Iargara, Ștefan-Vodă și Taraclia. Cel mai mare oraș al regiunii este orașul Cahul.

Galerie FOTO